Constructorul indian de autovehicule Tata Motors ia în calcul realizarea unei investiţii în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, judeţul Cluj, reprezentanţii grupului având o întâlnire, în acest sens, cu conducerea consiliului judeţean.
"Am avut o întâlnire în cadrul căreia s-au discutat diverse aspecte pe care nu le pot face, însă, publice, fiind confidenţiale. Este vorba despre o investiţie pe care compania respectivă o analizează, nefiind luată o decizie. Vorbim de o tatonare a judeţului nostru pentru o investiţie a companiei în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu", a declarat luni preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, potrivit mediafax.ro.
Potrivit acestuia, investiţia ar fi în valoare de "zeci de milioane de euro".
El a spus că există interes şi din partea altor investitori străini pentru începerea unor afaceri în judeţ.
"Interesul se limitează la informaţii şi vizionări de amplasamente, după care datele se analizează în board-ul firmelor respective. Noi avem săptămânal întâlniri cu diverşi investitori din diverse domenii cum ar fi construcţii, aparatură electronică, IT. Există în continuare interes pentru judeţul Cluj, dar situaţia economică mondială influenţează luarea deciziilor", a mai spus Tişe.
În Parcul Industrial Tetarom III din judeţul Cluj mai funcţionează şi fabrica Nokia.
Grupul indian Tata include peste 90 de companii din domenii ca IT&C, inginerie, materiale, servicii, energie, produse de consum şi chimicale, cu activităţi în peste 80 de state. Cele mai importante companii ale grupului sunt Tata Steel, Tata Motors (producătorul autovehiculului Nano), Tata Consultancy Services, Tata Power, Tata Chemicals, Tata Global Beverages, Indian Hotels şi Tata Communications.
În anul fiscal 2010, grupul a avut venituri de 67,4 miliarde de dolari, din care 57% au provenit din operaţiuni din afara Indiei.
Tata Motors, cea mai mare companie auto din India, cu venituri de 20 de miliarde de dolari în ultimul an fiscal, are afaceri în state precum Marea Britanie, Coreea de Sud, Thailanda şi Spania.
Portofoliul de mărci al companiei include Jaguar şi Land Rover, dar şi Nano, cel mai ieftin autovehicul din lume, cu un preţ de uşor peste 2.000 de dolari. Producătorul auto a anunţat că vrea să lanseze în Europa o versiune electrică a Nano.
Sursa: realitatea.net
Friday, April 8, 2011
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment